marți, 19 iulie 2011

Cetatea Albă - istorie-n paragină

Am promis că o să scriu despre măreaţa fortăreaţă şi îmi cer iertare că o fac târziu. Scopul e cel de a stimula cât mai multă lume să meargă să o viziteze. Merită absolut toţi banii şi timpul, aşa că: drum bun! Mai ales celor care vor lăsa prostiile de genul şcolilor de vară la Sulina sau habotnicia fariseică ce presupune inclusiv umblatu' pe la biserici şi pochi şi vor merge să o admire.

Într-o zi senină de august, împreună cu omul perfid, luând un autobuz cu ruta Chişinău - Sergheevca, am pornit spre ceea ce avea să fie una din cele mai impresionante imagini văzute de mine, pe viu, vreodată. Din articolul anterior, aţi aflat unele detalii despre cum am pornit de la Gara de Nord din Chişinău şi cum am ajuns la graniţă să îndeplinim nişte aiureli de fiţuici.

miercuri, 22 iunie 2011

România dinafara României

  Găselniţa ruşilor, prin care la 1812 au luat mult mai mult decât au declarat, Basarabia incluzând Hotinul, nu mai există. A murit odată cu constituirea statului unitar român în 1918. Din păcate, după 22 de ani în care lucruri serioase pentru consolidarea integrităţii ţării nu prea au fost realizate, a pierit şi România de la Nistru pân' la Tisa, ca urmare a raptului bolşevic şi a dictatului hitlerist din '40.

În sfârtecarea prăzii, cel mai însemnat rol, aproape exclusiv, l-au avut ucrainenii prin M. Greciuha (preşedintele
Sovietului Suprem al Ucrainei), care în urma procesului de constituire a RSSM, şi-au realizat, în mare parte, intenţia pe care o aveau de câteva decenii: trecerea sub administraţie ucraineană a unui teritoriu important, care niciodată nu le-a aparţinut.

duminică, 29 mai 2011

Postamentul batjocurei

Cam aşa poate fi numit ceea ce stă în centrul "Pieţei Unirii Principatelor" din Chişinău.
S-a scris de câteva ori despre starea jalnică în care zace locul dat, însă fără niciun rezultat pozitiv.
Ultima dată am fost de 27 martie, cu doi buni prieteni. Am fost şi azi în treacăt şi constat că între timp s-a schimbat doar configuraţia căcatului de câine dimprejurul postamentului deşi lucrările de primăvară pentru curăţenia capitalei s-au terminat demult. Iertare, s-a tuns gazonul: