După cum am spus, voi rezerva urbei un articol aparte. De multe ori am tranzitat orașul, în drum spre Tiraspol, dar niciodată nu am avut ocazia să mă plimb. Tighina e unicul oraș românesc ocupat și astăzi de ruși. Municipiu mutilat de sovietici și machiat cu mofturi șerifiene. Deși m-am pregătit psihologic pentru ceea ce urma să văd, nu prea am reușit să-mi păstrez calmul. Circul a început din „vamă”. Interesul pentru cetate prevala, deci am făcut exact ce au cerut, fără zarvă. Fiecare al doilea vameș aveam pușca sau pistolul la vedere și doar unul a putut clefăi maldavnește niscaiva cuvinte. De parcă păzeau tone de aur. Patru ture pe scări, o oră și jumătate, și 160 mdl pentru o fițuică fără de care nu puteam trece cu mașina personală. Dar ne-au lăsat să trecem. Cartierele mărginașe ale Tighinei se văd chiar de la parodia de vamă.
De cum intrăm în oraș, ne întâlnim cu „Sfânta Rusie”.
Decesul subit al Buboiului a adus cu sine o grămadă de fantome imobiliare. Fenomenul țiganului înecat a cuprins toate orașele administrate de sovietici, dar în aproximativ zece ani a dispărut. Tighina având sectorul imobiliar la pământ, și astăzi mai suferă.
La următorul sens giratoriu rusul ne repetă că e victorios și stăpân pe Tighina. Un arc plătit direct de Moscova. Cineva zicea că ar fi frumos doar fără un cap de vultur.
Țin să reamintesc cititorilor de ce spun „Șerifia”. Firma „Sheriff” e monopolistă în practic toate domeniile. Dar ce e mai important, că e un paravan pentru afaceri dubioase. Dacă în RM se face prin offshore-uri, apoi în regiunea separatistă toate le astupă „Sheriff”. Peste tot îți sare-n ochi respectiva denumire.
Mai toate produsele poartă marca „Sheriff”. Apropo, totul e mai scump decât în RM și calitatea e mai proastă. Chestii inimaginabile pentru rominul de rând. Nu e greu de realizat cât de mare e caracatița mafiotă monopolistă. Probabil doar biletele de troleibuz scapă de „Sheriff”. Până și mânerele cărucioarelor erau mâzgălite corespunzător.
În partea dreaptă a arcului, vizavi de magazinul sus menționat, a fost cândva Cimitirul Eroilor „General Dragalina”. Până în 2007 cimitirul românesc era o banală paragină, aproape ca și cel din Chișinău. Dar șerifienii l-au ras frumos cu buldozerele și l-au transformat în cimitir rusesc. La intrare ne analizează de sus Potemkin.
Zece generali ruși îți indică drumul spre centrul cimitirului.
Chiar și ungurii au parte de mai mult loc și respect în acel cimitir decât ai noștri. Au numele scrise pe plăci. Crucile li-s atent îngrijite.
Românii au fost înghesuiți în colțul nordic, că doar rusul nu e porc. Osemintele ostașilor nu au fost exhumate. Doar au mutat câteva cruci și sănătate. Prezentul memorial practic călărește morții români.
Din partea șerifienilor și rușilor, românii nu au merită nici măcar o frază scrisă corect. Și când îmi aduc aminte cum arată cimitirele sovietice din „Maldova” și „rominiea”...
În fițuicile fiecăruia era trecută și ora până la care aveam voi să stăm în Șerifia. De la ieșirea din cimitir ne-au luat la ochi milițienii. După ce le-am ars ochii cu tricolorul în cetate, s-au conectat și securiștii. Până la plecarea spre Chișinău, ne-am aflat sub permanentă supraveghere. Și milițienii (unii și bețivi) și securiștii ne tot pasau de la o pereche la alta. Că doar nu o să alerge tot orașul după noi. Sunt ceva mai discreți decât cei din RM, dar oricum îi poți depista. După ce am vizitat cetatea, am trecut pe la gară. Tighina, ca și Tiraspol, e un oraș adormit. E cel puțin ciudat ca într-un oraș mărișor să nu prea vezi lume. Dar intrând în gară, mi-a căzut sertarul: literalmente, nu era absolut nimeni acolo!
Toate ușile erau închise și nici măcar un casier nu era!
Vechituri curate și relativ îngrijite. Ca-n „KaăNDăăR” (Coreea de Nord).
Peronul e la fel de pustiu. Și asta într-un municipiu în care șerifienii spun că trăiesc 110 mii!
Tighina e un nod feroviar, deci oraș strategic important. În perioada sovietică, mai mult de o treime din industria RSSM a fost ridicată dincolo de Nistru. Și în Tighina, căci avea populație majoritar rusească. În partea românească a RSSM vedeai mai mult linii de producție destinate preponderent sectorului agro-alimentar. Asta în caz că se vor gândi vreodată românii să nu mai fie maldavani. Dacă vrei cu România, poftim, mergi cu curul gol, că grosul rămâne aici. Nu uita și de cât de mare e dependența, mai ales când vine vorba de sectorul energetic. Doar nu avea să investească rusul în maldavan. Pentru colhozurile dezastruoase maldavanul și astăzi mulțumește. Deci e destul. Fără Tighina nu avea să existe enclava separatistă „Nistrenia”.
Pretutindeni pe lângă „Sheriff” ne lovim de propaganda sovietică și de cea șerifiană, care tot de sorginte sovietică e.
„RMN - Mândria și gloria noastră” e înșirat lângă uzina de construcții de mașini.
„Uzina mea - a mea mândrie”.
Până și antena parabolică de pe o școală are un mesaj.
Dacă învățământul din RM credeți că e sublim, atunci încercați să vă imaginați cam câți ar susține Bacalaureatul în Șerifia. Lângă un colegiu, de parcă intenționat ironic, scrie „Educația e o comoară, munca -calea spre ea”.
Doar nu credeți că memorialul ostașului sovietic poate fi lăsat de izbeliște?
„Aplecați capul, aici dorm somnul de veci acei, care și-au dat viața pentru fericirea voastră.”
Sincer, mi-e greu să comentez asemenea afirmații.
Pe plăci, ca și la Chișinău, vezi nume de haholi și ruși. Mai găsești și niște români cu numele stricat.
Le administrez scârboșilor hristosul, candela și sângele, și traversez spre cimitir. În poartă, țigănimea își petrecea răposatul.
Foarte puțini români. Și mai puțini cu nume normale. Și cruci puține, în comparație cu orice alt cimitir din Moldova (da, din Moldova, nu din RM), căci majoritatea sunt îngropați în perioada sovietică. Majoritatea mormintelor sunt lăsate de izbeliște, căci îngropații sunt venetici de pe la dracu' alb. Neamurile, evident, le sunt puține și ignorante.
Cimitirele spun foarte multe despre trecutul și prezentul unei localități. Nicăieri nu am văzut asemenea desime de ofițeri sovietici de armată și de miliție.
Printre altele fie spus: rublele șerifiene nu-s prețuite nici măcar de șerifieni. Se șterg la cur cu ele fără nicio reținere. Cine știe să râdă și e rezistent la greață, apasă aici.
Ajungem la palatul de cultură ce-i poartă numele lui Pavel Tkacenko. Pentru cine nu știe, jegul respectiv a fost secretar al CC al PCR sub pseudonimul Ursu.
Omul a fost unul din principalii promotori ai creării RASSM - cap de pod al expansiunii comunismului în România și apoi în Balcani. Din tărtaca sa au ieșit ideile precum că moldoveneasca nu e română și țărănimea din Basarabia e o națiune aparte, care trebuie să pornească lupta de clasă contra românilor. Aberațiile sale „științifice” au fost băgate în manualele din RSSM după 1940. Fiind născut la Tighina și având o asemenea biografie, nu putea fi ignorat de șerifieni. Despre animalul în cauză se mai pot spune multe, dar nu e subiectul articolului dat. În spatele monumentului găsesc un citat de-al său: Sunt soldat al revoluției și așa voi rămâne!
Prin Tighina se mai găsesc și urmele războiului româno-rus din 1992.
Dau și de Colegiul de Medicină.
Ziua fiind scurtă, timpul ne presa. Așa că am mers rapid spre obiectivul de interes major din oraș, care se află lângă podul spre Tiraspol.
„Monumentul e edificat în cinstea apărătorilor orașului Bender, care au apărat orașul în martie - iulie 1992 de naționaliștii Moldovei.”
Știm foarte bine ce atitudine are și conducerea de la Chișinău față de „naționaliștii moldoveni”. Tot acolo are bust celebrul general Lebed. Da, e cel care se lăuda că-n două ore ar ajunge-n București.
Înplan secund, în dreapta e inscripționat „Mulțumește-i soartei, pentru că ești viu și pleacă-te căzuților pentru asta.”.
Podul e supravegheat de un post rusesc non-stop.
Indubitabil, Tighina e un municipiu sumbru. Un veritabil monument sovietic șerifian. Rană a României, care disperată speră să evite necroza. Dar rominul o ignoră. E mai de preț statul în rând la Aushan, fasolea cu cârnați, Las Fierbinți, La bloc, Măruță și tot felul de show-uri păcătoase. De cât îi pasă maldavanului... Acesta nici măcar nu știe unde e. Tighina în douăzeci de ani a trecut Nistrul, așa că maldavanul zice că e în Transnistria. Dar nu încape îndoială că Tighina merită vizitată, dacă ești sănătos și tare de nervi. Dar oricum riști o depresie.
P.S. Știre veche, deoarece am întârziat cu articolul: Pe 2 decembrie, haholul Artur Șapirenko a fost reținut de poliția indoneziană în orașul Manocvari, provincia Papua de Vest. Arestat a fost pentru că urla „Libertate pentru Papua!”, la slujba religioasă dedicată aniversării a 51 de ani de la formarea mișcării separatiste „Mișcarea pentru Papua liberă”. Pe 25 decembrie a fost expulzat.
