vineri, 19 noiembrie 2010

Soarta lui Mihai Viteazul unii o au şi astăzi

De la Viteazul până astăzi, românul se ţine scai de un obicei bizar: îşi nimiceşte uscăturile societăţii - eroii. Ăştia sunt proştii care merg impotriva curentului prostiei şi pentru asta sunt sancţionaţi. Această ironie a sorţii se accentuează odată cu trecerea timpului şi dacă Viteazul a avut soarta găinii, atunci astăzi eroii se sting in chinuri.
Alaltăieri am avut şi nefericita ocazie să văd dovada vie a celor spuse mai sus, făcând cunoştinţă cu Tudor Pânzari - un cetăţean din Căuşeni, căruia i-a fost demolat apartamentul fără să i se ofere altul. Acest român a crezut în moş gerilă şi acum îşi cerşeşte dreptul de a trăi în faţa casei de nebuni pe care, eufemistic, o numim "Guvernul Republicii Moldova". Din data de 20 noiembrie intră iar in greva foamei sperând să i se satisfacă cerinţele fireşti.
Povestea vieţii sale, bate orice serial. În '92 a fost şi el printre cei ce cred că a-şi apăra pământul, e o datorie şi onoare. Astfel, începând cu seara zilei de 2 martie, timp de patru luni a riscat cu viaţa în Tighina pentru ca mai târziu nişte jigodii trădătoare să-l oblige pe el ş pe camarazii săi să cedeze oraşul cazacilor şi puşcăriaşilor, deoarece s-a semnat un tratat ruşinos. Pentru merite i se ofera medalia "Vulturul de aur" din partea MAI. A păţit-o şi cu această medalie. Un grup de ţigănaşi au reuşit să i-o fure, însă, ţiganul fiind lăudăros - s-a dat de gol. Mare i-a fost mirarea omului când poliţia nu a vrut să le intenteze un dosar. Puturoşii i-au lătrat că medalia pe care Tudor o consideră a fi de o valoare inestimabilă - costă... 74 lei. Deci ţiganii nu au făcut nimic rău.
După război, întors in Căuşeni, a lucrat o bucată de timp taximetrist, după care a luat drumul spitalelor. În 2000, sunt evacuaţi toţi locatarii blocului în care locuia, având doar promisiunea că în curând vor obţine un alt apartament. Amăgit, omul îşi ia familia şi merge să trăiască cu chirie. Operat la mână şi picior, de două ori operat la cap, a petrecut o bună parte din timp la pat şi în 2002 apartamentul său din str. Frunze 50 e demolat. Familia Pânzari aşa şi nu mai primeşte apartament după cum i se făgăduise. De atunci Tudor începe scrisul plăngerilor. Astfel până în 2010 (!), eroul umilit de ai săi, adună 16 kg de hârţoage şi acte care relevă excelent sistemul birocratic şi incompetent al statului RM. Sumedenii de cereri şi plângeri la consiliul raional Căuşeni - fără efect. Primarul comunist, nedorind să-l ajute, i-a spus verde-n ochi: Să-ţi dea apartament acei ce te-au trimis la război! Neavând cu ce plati chiria, Tudor cere ajutor de la Ministerul Apărării şi lui ca veteran, lunar i se oferă... 9 lei! După a doua operaţie la cap, trece comisia medicală şi obţine gradul de invaliditate III, cu promisiunea că peste două luni îl trec la al doilea grup. Însă şi până in prezent, în pofida deciziei comisiei medicale, intenţionat nu i se dă deoarece ar trebui să-i mărească pensia. În prezent d-nul Pânzari are 380 pensie de invaliditate şi cu răsplata pentru luptă, are 389 lei venit lunar! Terenul pe care era apartamentul său, e folosit de cineva ilegal şi anual sunt puse diverse culturi de care dracu ştie cine beneficiază. Ieri Tudor îmi zice: eu opt ani m-am rugat să plece comuniştii şi să se rezolve problema mea însă acum au venit fraţii lor!. Mi-e mai mare groaza să aud de nume ca Voronin, Filat sau Urechean decât sa mă gândesc la iarna ce vine!
Acest cetăţean impus să moară cu zile a văzut şi simţit că dacă comuiştii îl băgau în pizda mă-sii, aşa-zişii democraţi se mai şi folosesc de el. În august 2009, în campania electorală, ăştia a lui Urechean l-au minţit că-l vor ajuta dacă va face agitaţie i se va rezolva problema cu apartamentul. Prostul de Tudor îşi lua familia şi chiar pe ploaie umblau să slăvească AMN pentru ca la urmă să fie lăsat baltă cu doar 100 lei pentru umblătură. În vara lui 2010, Tudor îşi ia un cort si începând cu 12 iulie doarme la poarta ambasadei SUA, cerând azil politic. Americanii au rămas portret după discuţia cu el şi nu înţelegeau de ce nu i se rezolvă păsul. Din 29 septembrie s-a mutat în faţa guvernului unde stă şi până astăzi. Nici un drac de funcţionar nu a ieşit măcar cu o cafea sau cu bineţe înafară de Negrei care când a auzit că omu cheamă presa - a dispărut cu tot cu secretară. Şi Filat şi Ghimpu au primit scrisorile cu rugămintea lui. Până şi Chirtoacă, de ziua oraşulu, fugea de acest biet om. Trecuse pe la el şi Anatol Petrencu. Ăsta a turnat ploaia de promisiuni cu ajutatul şi i-a deschis veteranului un cont la Victoriabank (prada lui Plahotniuc) şi a mai zis că va depune primul o sumă de 200 lei. Apoi a trimis-o pe soţia lui Tudor la Căuşeni să caute o casă pe care i-ar cumpăra-o. Doamna găsise un locuşor optim la preţul de 6000 euro însă Petrencu - pupă-i urma. Unicii oameni care l-au ajutat au fost Ziarul de Gardă. Ăştia-i aduceau şi mâncare şi o vorbă bună însă nu mai vin nici ei în vizită. Tudor presupune că au fost presaţi şi impuşi să nu-l mai susţină. Ieri, discutând cu el, se apropie o scroafă şi un bou - ambii rusofoni - de la Moldova1 (tot Mu1 a rămas!). Vroiau interviu agramaţii de la Mesager. Tudor le arată şi lor teancul de acte şi scrisori ce ţin dreptatea de partea sa. Printre întrebările scroafei, la un moment dat aud:
S: Toaţe scrisorile isţea sunt plaţiţe?
T: Da, desigur! Păi nu le-am trimis gratis!
S: ŞÎ DE CE ÎN LOCUL LOR NU V-AŢI LUAT O PÂINE?!
T: Fiincî-ni îs mai scumpi fimeia şi fata me di şaptspişi ani cari îs pi drumuri!

Pe cotul deschis de Petrencu nu este niciun bănuţ, aşa că rog şi eu lumea ce nu are inimă de piatră dar are posibilitate şi voinţă, să depună câtuşi de puţin pentru a face mai uşoară supravieţuirea acestui veteran ce a salvat (la propriu) vieţi omeneşi!

Victoriabank Cont în lei: 2233129908

marți, 16 noiembrie 2010

Republică, acum ai Jurnal TV şi televiziune!

Deseori aud afirmaţia că plecarea comuiştilor de la guvernare a dat start liberalizării pieţei media, dovada fiind apariţia a două televiziuni "de ştiri" - Jurnal TV şi Publika TV, in platourile cărora lindinile sunt numite analişti politici iar păduchii - politicieni.

Despre Publika. Modesta mea părere este că s-a căcat in scăldătoare. Pe lângă faptul că s-au lansat printr-o metodă cinică alegând data de 7 aprilie, cufuriţii ăştia se screm să convingă lumea de la Hotin până la Focşani că ei sunt cei care le-au dat televiziune. Au dat cu oiştea-n gard şi din cauza politicii editoriale, scopul lor fiind atragerea publicului "patriot al moldovei" (a se citi: maldavnesc, statalist). Remarcabile, din punc de vedere umoristic, sunt expresiile "ninunate" lătrate in platourile acestei televiziuni "centriste". Un exemplu relevant e "bună seara, nataşa".
Mai mare scârbă mi-a provocat Jurnal TV. Ăştia mi-au demonstrat incă odată că calul rău intotdeauna, din start, o rupe înainte şi leaşină in toiul cursei. Fiind o echipă tânără şi nu prea experimentată, ei reuşeau să facă emisiuni bunişoare insă in scurt timp au început să dea prin gropi. Simptomele căcării din picioare au devenit vizibile odată cu lauda. De prin iunie au inceput cu publicarea unor statistici care, cică, demonstrau că au un reiting mare si creşte vertiginos, devansnând Publika TV despre ziceau, zâmbind, că nu o privesc ca pe un concurent. Prin august au mai avut o tentativă de a atrage publicul: au lansat campania "antimafie" ce doar a mediatizat proiectul politic al lui Sergiu Mocanu care afirmă că va scăpa chilienii şi vasluienii de mafioţi. Când şi cum - dracu ştie. Odată ce au incheiat-o cu lupta împotriva mafiei, l-au făcut pe Călugăreanu să plece deoarece ăsta nu a acceptat formatul în care i se propunea să continuie emisiunea "Cabinetul din Umbră". De atunci, locul şezătorilor politice a fost luat de emisiunile de rahat, pe care ei le numesc "de divertisment". Acum nu inţeleg, cum pizda mă-sii se mai pot ei numi "televiziune de ştiri"? Şi cum prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul, recent au mai lansat un supercăcat: aplicaţia Jurnal TV pe... Iphone! Citiţi ce declară ei intr-o ştire:

"Jurnal TV, prima televiziune de ştiri din Republica Moldova şi-a adeverit întâietatea şi de data aceasta, devenind mult mai accesibilă şi la îndemână oriunde te-ai afla."

Le iau pe rând. Doar difuzând buletine de ştiri din oră in oră, au tupeul să se declare tv de ştiri. Întâietatea? Faţă de cine dacă tot declară că nu au concurenţi? Din câte se cunosc, foarte puţine persoane deţin aşa "minune" de telefon si evident, nu toate din ele vor utiliza aplicaţia Jurnal TV. Deci e lesne de înţeles cu cât mai acesibilă devine această televiziune. Bucuraţi-vă lume - Jurnal TV va fi accesibil şi în beciuri deoarece reţeaua folosită de iphone e disponibilă chiar şi in cosmos! După logica lor, dacă în viitor va apărea un rahat de telefon cu un preţ de vreo 15 mii euro, ăştia or crea o aplicaţie pentru el, pe care tot globul o va utiliza.
Unica emisiune de calitate înaltă e (şi se pare că aşa doar ea va fi) Ora de Ras, cu Cheianu şi Durbală însă borâtura nu arată bine chiar dacă conţine şi salată.
Dacă Publika a înrolat in cireada lor şi scribălăi comuişti şi o suge pe-a roşilor - Jurnal şi-o suge pe propria. După cum a zis Păunescu - tâmpenia e tot un element al continuităţii.