marți, 19 iulie 2011

Cetatea Albă - istorie-n paragină

Am promis că o să scriu despre măreaţa fortăreaţă şi îmi cer iertare că o fac târziu. Scopul e cel de a stimula cât mai multă lume să meargă să o viziteze. Merită absolut toţi banii şi timpul, aşa că: drum bun! Mai ales celor care vor lăsa prostiile de genul şcolilor de vară la Sulina sau habotnicia fariseică ce presupune inclusiv umblatu' pe la biserici şi pochi şi vor merge să o admire.

Într-o zi senină de august, împreună cu omul perfid, luând un autobuz cu ruta Chişinău - Sergheevca, am pornit spre ceea ce avea să fie una din cele mai impresionante imagini văzute de mine, pe viu, vreodată. Din articolul anterior, aţi aflat unele detalii despre cum am pornit de la Gara de Nord din Chişinău şi cum am ajuns la graniţă să îndeplinim nişte aiureli de fiţuici.



După o oră şi jumătate - timp pierdut la vamă - am trecut "la ucraineni".
Imediat cum am lăsat graniţa în spate, am început să râdem cu poftă de faptul că am fost luaţi ruseşte la rost de nişte babe. Astea ne dojeneau că suntem aşa de mari şi nu ştim să completăm formulare stupide şi că prietenul meu nu ştia limba rusă - limba prieteniei popoarelor şi a republicilor surori. Ele nu îşi închipuiau aşa ceva.

După cinci ore de circ în autobuz, ajungem să vedem într-un loc deschis Cetatea Albă. M-a impresionat mai puternic decât cea din Soroca sau Suceava. În faţa noastră stătea un colosal paradox: suntem străini la noi acasă. Înghit noduri şi pentru câteva momente îmi dispare glasul. Ca să înţelegeţi ce simţeam, închipuiţi-vă că aveţi un copil furat de vecini, care chiar în prezenţa voastră îl mutilează şi fac pe el. Cei din familia voastră zic că aşa e bine şi frumos căci e copilul vecinului, nu al vostru, iar neamurile vă zic că trebuie să fiţi prieteni cu vecinii criminali.





Înconjurăm cetatea spre sud şi-i admirăm zidurile încercate în mai multe bătălii. Impresionantă e şi prăpastia plină de spini - obstacol în calea atingerii zidurilor de către eventualul inamic. Cert e că astea nu sunt gândurile şi opera unui prost şi/sau ale unui hahol. Iertare, Ştefan cel Mare a fost maldavan, deci apărător al haholilor. Sau a fost rus?... Şi se apărau haholii, pe malul drept, de fasciştii romini/valahi, care urmăreau distrugerea naţiunii maldavneşti. În caz că erau nevoiţi să se retragă, fugeau ucrainenii în... limanul Nistrului?





La poarta cetăţii, am început să pomenesc şi de parastas. Animalele astea de haholi, au scos stema Moldovei, cică pentru a o restaura şi au băgat o glumă proastă cu nişte struguri - stema raionului Belgorod - Dnestrovskii-ului. Ăştia ne fură şi istoria! Şterg orice urmă şi argument care demonstrează că pământul, inclusiv cetatea, sunt româneşti. Cum să nu-i înjuri de bisăricile lor borcănoase?





Dăm patru hrivne pentru două tichete şi citim un soi de regulament care-i ignorat de toţi. Nu au vreun angajat sau mai mulţi, care să vegheze ca ordinea publică şi curăţenia să fie păstrate. Şi cum porcul hahol şi-n Africa tot porc e, cetatea-i plină de mizerie şi tot felul de buruieni. Abia când am intrat, am realizat cât de mare e cetatea.





Pe teritoriul cetăţii, haholul a plasat câteva corturi, la umbra cărora am uscat şi noi câte o sticlă de bere şi aşa cum eram lihniţi de foame, am ros şi un soi de pizza scoasă din congelator. Evident, în timpul ăsta, urechile ne-cu fost gâdilate într-un mod neplăcut cu nişte şansoane. Din alea după care maldavanul se pişă opăreală şi dă din trei degete (cunoscătorii ştiu din care). Nărav de neam prost! Mergeţi să vedeţi şi ce chestii distractive a făcut haholul, pentru a mai lua nişte bani de la pulimea proastă.





Tot felul de idioţi îşi încercau iscusinţa în arta de a trage din arbaletă în panoul cu baloane.





Tot pentru ceva bani, se căcau din picioare nişte copchii, imitând o luptă cu săbii. Absolut grotesc arătau tâmpeniile astea pe fundalul cetăţii româneşti.




S-au belit prea mult haholii la seriale despre dinastii regale englezeşti şi după cum vedeţi, le-a dat în bostan nişte idei geniale. Au nu cumva Alexandru cel Bun sau Ştefan al II-lea încălţau asemenea terfe? Să dea Căntărean să fie aşa, dar eu nu cred.





Cu toate că la intrare scrie clar că-i interzis căţăratul pe ziduri, merg toţi pe ele, astfel încât s-au format cărări care se adâncesc. E evident că mersul pe ziduri distruge cetatea, dar cui îi pasă? Autorităţile ştiu foarte bine ce se întâmplă acolo, însă cum am mai spus: tot ce e românesc în interiorul hotarelor Ucrainei - trebuie şters, distrus. Acţiunile nocive cetăţii au fost semnalate în trecut, de câteva ori şi de romini şi de maldavani, însă după cum vedem, bătaia de joc continuă. Ne-am cerut iertare de la grandiosul monument arhitectural şi ne-am căţărat şi noi, ca ţachii, să facem pozele necesare.





Ajungem în partea nordică a cetăţii, de unde căscăm gurile la splendoarea limanului. Analizând împrejurimile, lesne îţi dai seama că tătarii nu prea aveau şanse să atace cu succes, năvălind pe apă. Nici sălbatecii cu steaua roşie în frunte nu au obţinut-o cu preţul războiului ci în urma repetatelor schimbări politice. Doar turcii au cucerit-o, însă atacând şi de pe uscat.





În preajma turnului unde era plasat comandamentul, stau minorete destrăbălate şi trag fum să nu se stingă. Nu le deranjează nimeni că o fac contrar interdicţiilor. Cu ce sunt ele mai rele dacă alţii se pişă şi cacă prin pivniţe sau pe teritoriul cetăţii şi strică sticlele după beţiile serale?





Nişte jeguri s-au săturat de monotonia cromatică a cetăţii şi au hotărât să o împodobească cu nişte graffiti. Altfel, cum să intre în istorie haholul?





Ajungând în preajma a ceea ce a fost cetatea iniţial, adică de la genovezi până când a extins-o Ştefan cel Mare, dăm de un grup de căscaţi ce puneau botu' la ce lătra o oaie/ghid. Cică cetatea a fost modernizată de Kutuzov, care stătea în turnul cel mai mare, făcând din el comandament.





Prin cetate am întâlnit grupuri de diferite naţii din fosta uniune, printre care azeri, osetini ruşi şi beloruşi. Au găsit cufuriţii şi loc unde să arunce monede "na sciastie" (pentru noroc) şi după cum vedeţi mai jos, vorba Lăpuşneanului, sunt proşti, da' mulţi.





Chiar dacă s-a păstrat bine până în zilele noastre, faţă de alte cetăţi, vedeţi că se urmăreşte dispariţia Cetăţii Albe. Ea prezentând o imensă paragină vizitată mai des de. Pentru starea dezastruoasă în care se află bijuteria de la limanul Nistrului, nu pot învinovăţi doar haholul. Nici rominul tigan borit, nici maldavanul nu mişcă un deget pentru ca cetatea să-şi recapete grandoarea şi să rămână ca moştenire generaţiilor viitoare. Urmaşii ar putea-o admira în forma ei originală, nu să vadă o banală reconstituire.

6 comentarii:

  1. Frumos... cred că-i şi mai jale dacă mergi la Chilia, unde a mai rămas... un singur turn al cetăţii...

    RăspundețiȘtergere
  2. ştim, cunoaştem. E în plan, doar că am nevoie de resurse să merg şi pe acolo. Cred că o să reuşesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anatol, acel turn de la Chilia nu cred ca este medieval. Urmele numai arheologii le mai scot la iveala.
    E poate cea mai mare durere a patrimoniului romanesc, ceea ce se intampla cu Cetatea Alba... Cu cati bani s-au furat in statul roman in ultimii 20 ani, s-ar fi putut cumpara cetatea de zeci de ori... Numai asa ceva cred ca o poate salva. Dar CINE sa aiba initiativa, la nivel statal ?

    RăspundețiȘtergere
  4. mădăline, nu cred că o soluţie e cumpărarea şi explic de ce: uite cum arată cetatea Sucevei şi la urma urmei, cine ar cumpăra-o? Autorităţile romine şi maldavane-s varză de tot. Soluţia optimă-i armata.

    RăspundețiȘtergere
  5. vreau sa-ti zik ka eu intrarea am platit-o 40 de hrivne

    RăspundețiȘtergere