Postamentul batjocurei

Cam aşa poate fi numit ceea ce stă în centrul "Pieţei Unirii Principatelor" din Chişinău.
S-a scris de câteva ori despre starea jalnică în care zace locul dat, însă fără niciun rezultat pozitiv.
Ultima dată am fost de 27 martie, cu doi buni prieteni. Am fost şi azi în treacăt şi constat că între timp s-a schimbat doar configuraţia căcatului de câine dimprejurul postamentului deşi lucrările de primăvară pentru curăţenia capitalei s-au terminat demult. Iertare, s-a tuns gazonul:

9 mai. Partea I: Ostaşii daţi uitării

  După ce am urmărit cu scârbă cum tovarăşii Lupu şi Filat au lătrat la memorial doar în rusă (chiar şi pe vremea lui tătuca vova se auzea româna, fie şi după rusă), am hotărât să merg la cimitirul din bulevardul Decebal 17 (da, e bulevard şi nu stradă cum scriu şi spun unii). Ajuns la faţa locului, am constatat că de doi ani de când nu am mai fost pe aici, s-a schimbat doar configuraţia şi cantitatea gunoiului înşirat în lung şi-n lat. Cimitirul militar de altădată a ajuns gunoişte şi căminul boschetarilor.
La intrare, pe cei doi piloni de beton armat, au fost cândva doi vulturi masivi, de bronz, care după bunul plac al rusului sovietic, în anii 60 au ajuns să fie daţi jos şi topiţi. Metalul obţinut s-a folosit cică, la ridicarea statuii lui Stalin care a stat la intrarea în grădina publică centrală şi statuii lui Kalinin. Genială faptă!

Deşteaptă-te odată!

S-a dat ordin. S-a deschis graniţa. "Scoalî Vasîli, putem treşi podu! Undi-i canistra?". "Fă proasto, undi s sarmalili?". Priviri entuziasmate. Nerăbdare. Cred că e la... o distanţă foarte mare. Trecem de "şcoala sportivă". Vale şi apoi lunca.... Picioare. Lume multă. "Vreu s-îl văd pi văr-neo...". "Mama, undi merjim?... Şi-i acolu?". "Bă, tu cât jin mai ai?". "Echi! S tot aşa ş fix ca noi vorghesc!". "Acuş ai s-auz ceceiţ". Văleu ce departe e de casă dar... ia... uite, casa mea şi de aici se vede! Curg flori spre soare... puţin mai la stânga. Nu am mai stat pe aşa pod mare. De ce toată lumea stă la grătare şi râde? Mama, ţii minte când m-ai îmbrăcat la "anu nou" în moldovan? Di şi aiştea s fix aşa îmbrăcaţ? Ce de-a fum.... Miroase a carne. Transpir şi nu mai vreau să duc florile astea. "Şi tre s spui?". "Sunteţi invitaţi oricând în ospeţie la familia Fasole!"."Tre să ţinem legătura că doar nu suntem străini!". Iarăşi podul. "Hai! C ni grăghim..." "Merjim acasî?"... "Tat, mă dor chişioarili". "Hai c nu-i mult". "Uiti cum oamenii şeia s purtau!..."
Trec patru ani. Tricolor cu "gherb" interfrontist, limba noastră - dracu ştie care. Cică-i limba "de stat". Rău că nu-i de şezut... Deşteaptă-te, prostule! Eşti furat! Mai trec ani de birocraţie şi vine unu Roşca. Al dracului patriot! Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, să ne dezamăgim toţi odată şi să ne scârbim de fenomenul unirii. Apropo, idee vie şi în 2011. Vezi Acţiunea 2012 (poPULAră), leghianerii şi rahat de genu. Îi adunăm pe toţi sub tricolor şi-i anihilăm prin scârbă şi dezamăgire ca să nu mai vrea unire cât or fi. Roşca, balamuc, seif... care-i diferenţa? Agrarieni, democraţi, comunişti, filaţi - maldavropeni de conjunctură. Suntem maldavani şi tocika! Deşi se crede că republica moldova (nu merită majuscule) e un stat independent (ţară!) şi că relaţiile Bucureşti - Chişinău ar trebui să se dezvolte firesc, nu avem decât relaţii de "bună vecinătate". De când priveam cum curg lalelele în apa Prutului, au trecut ani suficienţi ca să apară noi generaţii despre care se tot spune că vor schimba ceva. Unde sunt ele? Vă explic atitudinea generaţiilor de după '90, din rm.
"Când o trecut podu, ii la noi, erau ca sălbatişii. Umblau pin magazini ş cumpărau tăt c ii aşă şeva nu o mai văzut. Işău din magazini ş borău pi drumuri di atâtia cât crăpau". "Când noi avem unt şacaladnâi - ii niş luninî nu aveu cu ceauşăscu a lor". "Lasî bă c am fost eu la galaţ, la romÎni! Numa ţâgani - plin oraşu. Şi s di proşti c în loc s zâcî 'du-ti la garî', ii zâc 'mergi la gară'". "S tăţ daţ cu gheli pi cap ş ascultî numa maneli". "Romaneasca i altfeli dicât moldovneasca c ii vorghesc cu ce-ce da noi cu şi-şi". "Băi tătî Europa zâşi c românii s răi ş ştiu numa s furi ş ti amăjeascî da moldovenii s cinstiţ ş lucreazî ghini". "Când a s ti văd c eşti scris în paşaport, atunşi a s cred c eşti român". "Cuvântu 'român' vini di la 'rrom' - ţâgan". "Di şi s ti uneşti cu dânşî dac ii ni-o bătut totdeauna?". Maldavanii au inventat oile "blea", astfel orice moment de mirare e fără noimă dacă nu se spune "oi blea". Prostia fiind infinită, exemplele pot continua la nesfârşit. În 1990, la "podul de flori", conform statisticilor, au fost 1.200.000 oameni. După douăzecişiunu de ani de aşa-zisă independenţă, câţi ar mai merge? Cine? Cu ce ar trebui înlocuit cuvântul "române" în strofa imnului?