Se afișează postările cu eticheta poliţioner. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poliţioner. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Calvarul redobândirii cetățeniei

  Din momentul în care păduchioșii scârboși de dincolo de Nistru au ocupat România, o bună parte din cetățenii ei au fost impuși să aibă și pașaport sovietic. Foarte des aud că lumea ocupată de ruso-haholi, a fost privată de cetățenia română. Conform normelor de drept internațional în vigoare la acea dată (26-28 iunie 1940), invazia sovietică a fost ilegală. Logic, tot ce a întreprins administrația sovietică din teritoriile românești furate, sunt pure acțiuni ilegale. De ce schimbul cetățeniei românești cu cea sovietică ar fi fost o acțiune legală? Să admitem că greșesc, dar mai e o chestie: pe o parte din teritoriul României ocupate a fost constituită o republică sovietică unională - RSSM - fapt ce contravinea chiar și constituției sovietice. Deci, câtă legalitate avea acordarea cetățeniei maldavnești cetățenilor români, căzuți în mocirla roșie? Eu zic că avea atât cât îngroapă mâța. Au făcut porcul rus și scroafa haholească vreun referendum să întrebe românii dacă vor să se dezică de cetățenia română în favoarea celei sovietice? Nu am găsit asemenea informații. Ăștia, ce latră că Unirea e imposibilă deoarece e nevoie de un referendum (la care se va răspunde negativ), nu se întreabă dacă a fost unul atunci? Și ce a răspuns pulimea la referendum?

sâmbătă, 21 mai 2011

9 mai. Partea I: Ostaşii daţi uitării

  După ce am urmărit cu scârbă cum tovarăşii Lupu şi Filat au lătrat la memorial doar în rusă (chiar şi pe vremea lui tătuca vova se auzea româna, fie şi după rusă), am hotărât să merg la cimitirul din bulevardul Decebal 17 (da, e bulevard şi nu stradă cum scriu şi spun unii). Ajuns la faţa locului, am constatat că de doi ani de când nu am mai fost pe aici, s-a schimbat doar configuraţia şi cantitatea gunoiului înşirat în lung şi-n lat. Cimitirul militar de altădată a ajuns gunoişte şi căminul boschetarilor.
La intrare, pe cei doi piloni de beton armat, au fost cândva doi vulturi masivi, de bronz, care după bunul plac al rusului sovietic, în anii 60 au ajuns să fie daţi jos şi topiţi. Metalul obţinut s-a folosit cică, la ridicarea statuii lui Stalin care a stat la intrarea în grădina publică centrală şi statuii lui Kalinin. Genială faptă!