duminică, 29 ianuarie 2012

Belițî ruskii gorod în gura așa-zisei prese

A scris domnul Tănase ca lumea ce răsfoiește Timpul, să se alarmeze de pe urma faptului că păduchii din PăCăăRăM cheamă la nesupunere civică. Că astfel nu respectă așa-zisa statalitate, al cărei protectorat l-au monopolizat. A dat domnul Tănase și-n obrazul așa-zisei prese, că le-a trecut pe-alături știrea cu declarația comunizdelor din consiliul municipal Bălți. Ca să nu împartă zoaia cu alde Pulika TăVă, Jurnal TăVă bagă știre, cu referire la spusele domnului Tănase: Orașul Bălți ar putea deveni capitala unei noi autonomii.
  
  Orice sănătos vede faptul că înafară de doi trei gazetari de vârsta a doua, nimeni nu mai face presă în RM. Pe oile astea hlizite care zic că pescarul a prins un „șălău”, sau care mă invită să-mi placă „Moldova în direct”, le-aș deporta în Sheriffia. Acolo tot ce scriu sunt știri de calitate și acolo e leagănul moldovenilor lor. Bine, să nu zică lindina Grigorciuk că-s al treilea „Antonăscu”, îi trimit cu al patrulea eșalon și la Tighina le fac o escală, să treacă Nistrul cu al cincilea. Înafară de agramați cu Moldova-n sus și-n jos, nu prea vezi pe la presa asta maldavnească jurnaliști nprmali. A, da, cât pe ce să uit, până la șălăul uneia de la Pulika, a fost știrea cu somnul uriaș de la Ungheni. Mă întrebam, n-o fi oare ăla pește tigan romin care rodea din malul maldavnesc, luând exemplul lupilor ce au trecut Prutul anul trecut? Ar fi bună pentru nit sau Pulika o știre de genul: Somnii romini atacă malul moldovenesc. VEZI FOTO!

  Presa maldavnească, dar și cea rominească în mare parte, îmi amintesc de tâmpeniile alea de ferestruici de pe net, care apăreau în culori aprinse și cu font mășcat scriau că ești vizitatorul ce a încheiat milionul și ai câștigat un premiu bănesc de nu vei ști pe ce să-l dai. La ăștia o știre de calitate e una cu un titlu șoc, ademenitor să intri să citești. Nu mă miră nimic, mai ales după ce am aflat că Val Butnaru e agramat. Citiți ce scrie omul la comentarii. Apropo de această legătură, dacă a ajuns Tabără s-o ardă pueril cu maldavanii, plimbatul prin RM e o dusă, o venită și o vreme prăpădită.

  Îi amintesc de parastas acestei prese de nici două ruble sheriffiene și dau de ceva mult mai interesant: pulimea panicată de asemenea știri. Gata, a și început foiala pe net și nu doar. Unii mă întreabă deja unde va fi plasată granița. Și zi-le că-s proști. Ieri mi s-a spus că acesta e un plan vechi de-al masonului Soros, care vrea să distrugă Țara Maldova, care doar o cetate de-a lui Ștefan mai are. Apropo, am observat că unul avea premoniții, cum că în nșpe ani și țiganii de la Soroca vor cere autonomie. Fără multe detalii: bre, lăsați-o dracului de autonomie, că e imposibilă. Că s-a făcut paralelă cu Sheriffia, e cea mai mare prostie. Maldavanului îi scapă faptul că aia i s-a băgat pe gât în 1940, iar Bălți a fost dintotdeauna cu Chișinău în același stat. Bălți dintotdeauna a fost un oraș românesc. Chiar și când erau o droaie de jidani. Rușii și mai ales ucrainenii au fost băgați în semn de răzbunare, că acest oraș a propus Unirea în 1918. E o tactică veche, țaristă, de a dilua elementul autohton cu elemente obediente Moscovei. Să lipsească maldavanii cu desăvârșire, că tot nu au cum să se separe. Pe ce principii? Ce denumire? Ce pățește „Basarabia Nord” sau ce fac nemții de la BMW în asemenea caz? Ce buget vor avea? Rusia îi va subvenționa? Cât de spurcate și de perfide n-or fi animalurile respective, nu-și permit să devină boii bălților. La povești din astea doar pulimea proastă pune botul.
Comentarii
0 Comentarii
Tweet-uri

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu