sâmbătă, 10 decembrie 2011

Curluntrism maldavnesc

  A trecut deja o decadă de la Ziua Națională, dar se pare că o grămadă de maldavani rominoizi și romini au intrat în săptămâna chioară. Altfel nu-mi explic de ce respectiva mulțime continuă să polueze rețelele sociale și nu doar, cu mutra lui Chirtoacă, care zice că-i necesar de revenit la românism. Pură dragoste orbească sau iarăși e vorba de interes?
  Nu doar o dată s-a scris de capacitatea maldavanului de disimulare și că maldavanul nu e stabil în crez. Idealurile maldavanului variază funcție de înterese și Chirtoacă e dovadă elocventă în acest caz. Băgați-vă beliții în pozele de mai jos.





  În prima poză îl vedeți pe Chirtoacă cum își coboară demnitatea la genunchiul broaștei crezând că în schimb va lua voturile "bătrânilor basarabeni" care nu-s decât o mână de babe beșinoase cu iz de comunism și urină, pupătoare de labe căntăreaniste. Umblând disperat după voturi, Chirtoacă și-a trântit în piept simbolul ocupației râioșilor, rugându-se la șeful lui Gundeaev ca să mai ia vreo câteva zeci de voturi. Ce nu înțelegea el, e că masa de manevră a lui Lagura, (of, Laguta), votează doar păcăărăm, uneori pădă, însă nicidecum nu va vota pro tigani romini.
  În schimb, a pierdut irecuperabil încrederea mea și a mai multor români, așa că, nu am încredere în el nici să-mi ducă gunoiul. Nu voi vota niciodată pentru cineva care zice că-i contra ocupației păduchioșilor cu stea roșie-n frunte, dar care în același timp poartă simbolul acestei ocupații, ce a provocat dezastrul neamului meu. Și încă ce motiv l-a împins s-o facă!

  În a doua poză îl aveți pe Chirtoacă la Alba Iulia, înconjurat deja de "tineri basarabeni", adică maldavanii studenți în Rominia. Personal cunosc unul din ei, care striga vara asta că moldovenii nu-s români și că-s mult mai răi. Asta cu maldavanul gospodar v-o zic mai pe seară.
  Observați că aflându-se la Alba, omu' rapid și-a schimbat crezul și deja poartă panglică tricolor. E sincer, nu? Și mai are și coloană, nu?
  Curluntrismul e specific și indispensabil maldavanilor foști și actuali studenți în Rominia. Când e nevoie - pun masca românismului afișându-se "sub platforma acțiunea pula", când nu - tigani romini hoți, îi știe toată Europa. Dar aceiași maldavani iau diplome cu "ajutorul minunilor" și din banul contribuabilului romin. Ca să vă dați seama de unde vine ura și folosul de cel urât, aflați că în uniunea sovietică se înjura lumea occidentală, dar concomitent mărfurile din occident erau la mare căutare. Erau prețuite doar tacit și foarte înalt, față de produsele sovietice, de proastă calitate.




Comentarii
0 Comentarii
Tweet-uri

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu